duminică, 26 noiembrie 2017

Model teză - clasa a VI-a - Semestrul I - Limba și literatura română


Subiectul I (60 de puncte)
      Citeşte cu atenţie textul următor:
  „Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
    Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
    Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
    Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

    Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
    Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
    Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
    Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.”                        (Vasile Alecsandri – „Iarna”)

A. Limba română:
  1.Desparte în silabe cuvintele: „văzduh”, „troiene”, „norii”.                        6 puncte
  2.Transcrie, din prima strofă, două cuvinte ce conţin diftongi şi un cuvânt ce conţine vocale aflate în hiat.                                                                                                                    6 puncte
  3.Precizează numărul de litere şi de sunete din cuvintele următoare: „cerne”, „argintie”, „gheață”.
                                                                                                                          6 puncte
  4.Menţionează cum s-au format cuvintele următoare: „trecători”, „prevede”. 6 puncte
  5.Transcrie, din strofa a doua, un cuvânt monosilabic, un cuvânt bisilabic şi un cuvânt plurisilabic.
                                                                                                                          6 puncte
  6.Găseşte sinonime pentru următoarele cuvinte din text: „cumplita”, „mândra”, „zăpadă”.        
                                                                                                                           6 puncte
  7a Identificați figura de stil existentă în versul următor:  „Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!”                                                                                                        3 puncte
7.b. Motivează folosirea virgulei în versul de la exercițiul anterior.                 3 puncte

B. Înţelegerea textului
  8.Demonstrează, folosind două argumente, că textul dat aparține genului liric.                 6 puncte           
  9.Transcrie o comparaţie şi o personificare din textul dat.                                                  6 puncte 10.Stabileşte măsura primelor două versuri ale poeziei.                                                       6 puncte

Subiectul al II-a (30 de puncte)
    Scrie o compunere, de 15-20 rânduri, în care să povesteşti, respectând etapele acţiunii, subiectul unei naraţiuni studiată de tine, la clasă, pe parcursul semestrului întâi.
    În redactarea compunerii, vei avea în vedere:
·         identificarea secvenţelor reprezentative şi a personajelor participante;
·         prezentarea conţinutului secvenţelor reprezentative, pe baza planului dezvoltat de idei;
·         relatarea la persoana a III-a, utilizarea modurilor şi timpurilor verbale potrivite;
·         respectarea convenţiilor de redactare a unei povestiri.


    Notă: Nu este obligatorie respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor. Vei primi 16 puncte pentru conţinut (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă rezolvată) şi 14 puncte pentru redactare (unitatea compoziţiei -1 punct; coerenţa textului -3 puncte; registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului -3 puncte; ortografia -3 puncte; punctuaţia -2 puncte; aşezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea -2 puncte).


• Toate subiectele sunt obligatorii.
• Timpul efectiv de lucru este de 50 de minute. Se acordă 10 puncte din oficiu.


Click aici pentru un nou material ajutator la teza: 

79 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. da ba, romaniile este mult grea

      Ștergere
    2. si euuuuuuu la romana pe 9

      Ștergere
    3. Am teza luni dar cum adica cum s-au format?

      Ștergere
    4. Azi am teza la romană si mâine la matematică
      Sunt praf

      Ștergere
    5. si eu am teza maine si ma rog la dumnezeu sa ne pice asta

      Ștergere
    6. Si eu dau teza la lb. Romana, maine. Sunt sigura ca daca ati fi invatat in timpul semestrului ati fi fost siguri pe voi ca si mine. :) Revin cu nota pe care o sa o iau.

      Ștergere
    7. Sper ca ati luat note bune la teza! Scrieți în comentarii cum va mai pot ajuta. Ce materiale ați vrea să pun?

      Ștergere
  2. poate sa imi spuna cineva la 7b????? va rog ca maine am teza si nu prea am invatat!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Soarele rotund si palid se prevede printre nori este personificare.

      Fulgii zbor ,plutesc in aer ca un roi de fluturi albi este conparatia

      Ștergere
    2. Virgula este folosita deoarece există o enumerare

      Ștergere
    3. deoarece marcheaza repetitia unui eveniment
      asa cred si succes

      Ștergere
  3. Puteți va rog sa ma ajutați la ex 4,5

    RăspundețiȘtergere
  4. Da și eu zic cA română est grea.
    Nici eu nu mă descurc la 7 b

    RăspundețiȘtergere
  5. Trebuie recapitulat pentru teză începând cu 7 decembrie la Română

    RăspundețiȘtergere
  6. Răspunsuri
    1. Comparatia este la versul "Fulgii zbor,plutesc in aer ca un roi de fluturi albi " si personificarea "Soarele rotund si palid se prevede printre nori "

      Ștergere
  7. Răspunsuri
    1. cerne- 5 litere,4 sunete
      argintie- 8 litere, 7 sunete
      gheata- 6 litere, 4 sunete

      Ștergere
    2. Ala de deasupra mea e prost!

      Ștergere
  8. cerne- 5 litere,4 sunete
    argintie- 8 litere, 7 sunete
    gheata- 6 litere, 4 sunete

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Greșit
      Cerne-5 litere, 2 sunete
      Gheata-6 litere,2 sunete
      Argintie-8 litere, 4 sunete

      Ștergere
    2. si explicatia ptc nu prea inteleg cim ti-a dat tie asa

      Ștergere
  9. Baaaa, ziceti la 8 că romana e prea grea

    RăspundețiȘtergere
  10. yt8oudgv Ac c bhcshcnh,jmcvnms,mbhszv.jhcakjzsvbjashdecjlkasbcjkodlcjhckjcțvfrclihgjhvcdjkbvhxcvbnxbvcjxbvhxgcvkhjfhjggfhkfgjhkfhjkfdshjdsfhjdsfhjdsfhjdfashjdfhjadfhkjdasjhkdsafhjkdsafhjkfdkhjfdshjkfdhjfdhjfdhjcvfhjcvxhjcvxhjcvhjcvkhjcvxmjcxkhjvcxjkhcxhjkcxvkjvckjcvxf
    g


    g
    g
    g
    g
    g































































































































































    țpabg-powhvgjowifveopfcouifh





























    am luat 10 la teza

    RăspundețiȘtergere