Referat - Letopisetul Tarii Moldovei - Grigore Ureche - Stefan cel Mare

“ Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare la statu, mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omoria fără judeţu. Amintrilea era om întreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se viriea, ca văzându-l al săi, să nu să indărăptieze şi pentru aceia raru războiu de nu biruia. Şi unde biruia alţii, nu perdea nădejdea, că ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui, şi feciorul său, Bogdan vodă, urma lui luasă, de lucruri vitejeşti, cum se tâmpla din pom bun, roada bună iase.

Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, ca cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi ii zicu sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce iaste în mâna lui Dumnezeu, că el inca au fostu om cu păcate ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, care niminea din domni, nici mai nainte, nici după aceia l-au agiunsu. "( Letopiseţul Ţării Moldovei-Grigore Ureche).

Acest citat aparţine lui Grigore Ureche, citat în care figura eroică a lui Ştefan cel Mare e puternic reliefată si apare ca un simbol antiturcesc, pentru secolul in care a trăit Grigore Ureche. Înzestrat fiind cu darul de povestitor, Grigore Ureche este întemeietorul portretisticii în literature română veche. În virtutea talentului său, el selectează figurile domnitorilor, le ierarhizează, le dă contur propriu, punând alături de trăsăturile fizice şi însuşiri de caracter definitorii.

Deşi Grigore Ureche nu a fost contemporan cu voievodul, informaţiile aduse din puţinele izvoare scrise în acea perioadă, el este capabil să realizeze imaginea domnitorului, dând naştere primului  portret din istoria literaturii române. Aşadar, se  celebrează portretul voievodului Ştefan, în care marele boier cărturar, deşi îi reproşează violenţa cu care acţionează în diferite acte politice (“de multe ori la ospeţe omorâia fără giudeţu”), concluzionează prin acceptarea imaginii care era deja impregnantă în mentalul colectiv, numindu-l “sveti Ştefan Vodă”.

Domnitor viteaz, cel care “câte războaie a avut, atâtea biruinţe a avut”, Ştefan cel Mare reuşea să transforme înfrângerea în victorie, fiind numit încă din timpul vieţii “cel Mare”(după cum observa şi istoricul A.D.Xenopol: „Unul singur din bogatul, preabogatul şirag de domni ai ţărilor române, poartă numele de Mare şi acesta este Ştefan, căci întotdeauna bunul-simt al popoarelor le-a ferit de a dărui acest titlu înălţător, fără rost şi fără cădere, şi ele le-au păstrat numai pentru adevaratele mărimi pe care simţul cel sănătos al popoarelor le-a recunoscut, cînd le-a văzut răsărind în câmpul istoriei”.  

Consider că războaiele nu aveau nimic spectaculos pentru Ştefan, într-atât încât să îl orbească şi să îl facă să îşi piardă capul. El putea să-i învingă în propria ţară pe turci, întrucât acolo avea totul de partea lui: ascultarea ţăranilor-oşteni, cunoaşterea terenului, alegerea momentului decisiv. De aceea, de-alungul vieţii sale, Ştefan cel Mare s-a silit  să-i facă pe principii vremii, puternici, dar mediocri politicieni, să inţeleagă necesitatea de a se uni cu toţii, sau, cel puţin, de a-l ajuta să creeze o oaste puternică, în stare să răstoarne, în folosul naţiunilor creştine, echilibrul precar al forţelor de faţă : “. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se viriea, ca văzându-l al săi, să nu să îndărăptieze şi pentru aceia raru războiu de nu biruia”.

            Portretul fizic este realizat printr-un eufemism („om nu mare de stat”) şi cel moral este alcătuit dintr-o enumerare de însuşiri: impulsiv („mînois şi degrabă a vărsa sînge nevinovat”), uneori nedrept cu boierii („deseori la ospeţe omorîia fără giudeţ”), dar bun gospodar („şi lucrul său îl ştia à-l acoperi”), neîntrecut strateg („la lucruri de războaie meşter”), ştiind să-şi transforme chiar înfrângerea în victorie („…că ştiindu-se căzut gios se rădica deasupra învingătorilor”).

Văzut de contemporanii lui europeni ca un şef de stat care a reuşit să se menţină la cârma ţării 47 de ani, pe plan intern el a simbolizat stabilitatea, continuitatea, dezvoltarea economică, dreptatea, încât la înmormântarea sa în Moldova „jale era, că plângea toţi ca pe un părinte al său ...”(Carol I era de părere că "Nu veţi mai da unu’ ca ăsta chiar dacă mai traiţi incă un milion de ani".)

Săvârşind multe fapte de vitejie, obţine multe biruinţe asupra duşmanilor dând dovadă de multă înţelepciune prin felul în care îşi gospodăreşte ţara, sporind bogăţia ei, prin numeroasele construcţii laice şi bisericeşti, prin înflorirea deosebită a meşteşugarilor, a artelor, a arhitecturii şi a picturii.Ştefan Vodă cel Sfânt dovedea că ştie să biruiască mândria, dar din tăria fiinţei sale pe vrăjmaşi sfărâma. Pe de altă parte, el ştia că nu sabiei, ci rugii, nu taberei, ci Bisericii se cuvine a-şi pleca cugetul. "Cine ar putea crede de nu aşa s-ar fi întâmplat, ca o ţară mică ca Moldova ar fi putut birui acea împărăţie care peste multe scaune răsturnate puterea sa au întărit ? Nu se poate asemăna biruinţa aceasta cu cele mai strălucile izbânzi a norodului lui Dumnezeu ?... Nu se vede că lumina zilei bunătatea celui ce s-au invrednicit ajutorului de Sus ?"

Calităţile sale de organizator, protector al culturii şi promotor al ortodoxiei, diplomat şi conducător de oşti, au fost recunoscute pe plan intern şi extern încă din timpul vieţii sale, rezistând atât la trecerea timpului, cât şi la analizele istoriografiei moderne.

Ştefan cel Mare a fost, după cum mărturisea gânditorul creştin Petre Tutea, "cea mai mare personalitate politică şi militară pe care au dat-o românii în istoria lor.”

            În final, pot spune că eu cred că Ştefan este cel mai curajos şi mai drept domn pe care l-a avut Ţara Moldovei, iar părerea mea se află în concordanţă cu părerea lui N. Iorga, care spunea: "Într-însul găsise poporul românesc cea mai curată şi mai deplină icoană a sufletului său: cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime, straşnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale... "