Referat - Violenta din mediul scolar

Situaţiile de criză educaţională în clasa de elevi sunt, în prezent, din ce în ce mai frecvente şi mai diversificate, provocând un real dezechilibru atât la nivel educaţional, cât şi la cel relaţional, comunitar şi social. Una din situaţiile majore de criză educaţională cu care se confruntă societatea modernă şi care constituie de mai bine de 40 de ani obiectul de studiu al numeroaselor cercetări este reprezentată de o formă foarte gravă de agresiune- violenţa fizică sau verbală sub toate formele ei de manifestare (dintre elevii unei clase, dintre elevi şi profesori şi invers, dintre două clase diferite, dintre părinţi şi profesori).

Violenţa din mediul şcolar este considerată o formă a violenţei sociale care are repercusiuni asupra comportamentului copiilor atât în şcoală, cât şi în mediul familial şi cel social. Aceasta reprezintă un act produs într-un mod neaşteptat, neprevăzut, fiind generator de pericol în ceea ce priveşte buna funcţionare a clasei de elevi, relaţiile dintre elevi, desfăşurarea activităţilor instructiv educative etc., şi prezentându-se „prin manifestarea de către elevi a unor comportamente inadecvate şi antisociale ce aduc prejudicii altor persoane”[1].

Există numeroase definiţii ale violenţei. Eric Debarbieux, specialist în problematica violenţei în mediul şcolar, oferă o definiţie prin care surprinde ansamblul fenomenului violenţei: Violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social şi care se traduce printr-o pierdere a integrităţii, ce poate fi fizică, materială sau psihică. Aceasta dezorganizare poate să opereze prin agresiune, prin utilizarea forţei, conştient sau inconştient,  însă poate există şi violenţa doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău.

Agresivitatea este comportamentul caracterizat prin reacţii brutale, distructive, de atac manifestate prin reacţii afective (intimidarea celorlalţi), reacţii verbale (injurii, cuvinte ameninţătoare), reacţii fizice (lovire, bătăi, răniri). Formele de agresiune sunt variate şi înglobează orice reacţie directă sau indirectă, activă sau pasivă, motorie sau verbală, destinată să aducă un prejudiciu altuia.

Există trei teorii explicative ale comportamentului agresiv:

Agresivitatea este înnăscută, poziţie susţinută de autori precum Sigmund Freud şi Konrad Lorenz. În viziunea lui Freud oamenii se nasc cu instinctul de a agresa şi de a fi violenţi.

Agresivitatea e un răspuns la frustrare. Cei care susţin această afirmaţie pleacă de la convingerea că agresivitatea este determinată de condiţiile externe. Cea mai populară şi cea mai cunoscută este teoria frustrare- agresiune formulată de J.Dollard. Teoria lui Dollard a fost supusă ulterior unor revizii.

Agresivitatea este un comportament social invăţat. Această poziţie este legată, în special, de numele lui A.Bandura, care formulează teoria învăţării sociale a agresiviţătii. Conform acestei teorii, comportamentul agresiv se învaţă prin mai multe modaliţăti: direct prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente; prin obervarea unor modele de conduită ale altora, mai ales ale adulţilor.

Noţiunea de violenţă este discutată în relaţie cu cea de agresivitate. Majoritatea analizelor privilegiază ideea că agresivitatea ţine mai mult de instinct, în timp ce violenţa ţine mai mult de cultură, educaţie, context.  Rădăcina latină a termenului violenţă este „vis”, care înseamnă “forţă” şi trimite la ideea de putere, dominaţie, de utilizare a superiorităţii fizice asupra altuia. Este dificil să se realizeze diferenţe între cele două concepte agresivitate şi violenţă.                                                                                                          

  M. Floro încearcă o diferenţiere în baza a trei criterii: un criteriu funcţional: agresivitatea este o potenţialitate ce permite dirijarea acţiunii; ea ţine mai mult de gândire, de analiză, în timp ce violenţa este de ordinul acţiunii noastre o acţiune adaptată obiectivului ce trebuie atins; un criteriu de ordin topologic: agresivitatea ar fi mai ales internă, în timp ce violenţa e mai ales externă; un criteriu etic: în timp ce agresivitatea, înţeleasă ca potenţialitate care îi permite individului să înfrunte problemele, poate fi considerată acceptabilă, violenţa, în calitatea ei de acţiune ce produce durere, este inacceptabilă.

De ce apare violenţa în mediul şcolar?

Violenţa şcolară în ţara noastră este o temă încă puţin reprezentată în preocupările decidenţilor, atât la nivelul celor implicaţi în procesul educaţional, cât şi la nivelul societăţii în general. Societatea contemporană se vede nevoită a regândi şcoala şi rolul ei social. Contextul violenţei şi felul în care noi o percepem în prezent s-au schimbat radical în cursul ultimilor ani, mai ales datorită dezvoltării globalizării, criminalităţii şi terorismului fără frontiere. Imaginile prezentate în media şi mai ales în domeniul audiovizual au contribuit substanţial la conturarea unei noi forme de frică, a unui sentiment de insecuritate, generat de impresia conform căreia violenţa poate izbucni oriunde, în familie, pe stradă, în spaţiul public, pe stadioane şi chiar în şcoli.

Făcând o analiză psihologică, pedagogică şi de management a clasei de elevi, o

primă observaţie pe care o putem face este aceea a influenţei diferiţilor factori de mediu şi de dezvoltare asupra comportamentului copiilor şi asupra modului lor de receptare şi interpretare a lumii şi a situaţiilor înconjurătoare. Aceşti factori includ influenţe din partea familiei, de la alte persoane cu care ei interacţionează, din şcoală, din comunitate şi au un rol foarte mare în deciziile şi acţiunile efectuate de elevi de-a lungul timpului. Lipsa părinţilor, a creşterii într-un mediu familial nomal, echilibrat şi a unei educaţii corecte poate avea o influenţă puternică asupra dezvoltării unui comportament adecvat al elevului.

            Având în vedere tipologizarea cauzelor comportamentului inadecvat în clasă realizată pe baza concluziilor unor studii elaborate de M. Saunders și W. Gnagey, putem spune că transferul afectiv este o cauză a agresivităţii elevului. Prin urmare, pe lângă transferul de comportamente, elevii pot opera şi un transfer afectiv, astfel că revolta, antipatia şi ura resimţită faţă de un membru al familiei, spre exemplu, poate să acţioneze prin transfer asupra profesorului şi, prin intermediul acestuia, asupra şcolii în general. Transferul afectiv care produce efecte negative în comportament este prezent mai ales în cazul copiilor cu probleme în familie, care trăiesc într-un mediu familial ostil.

            O altă cauză a comportamentului elevului-agresor este nivelul ridicat al stimulilor

din mediul extraşcolar cu tentă agresivă care au un efect negativ asupra dezvoltării individuale echilibrate a copilului. Lipsa modelelor sociale, mediatizarea excesivă a cazurilor de violenţă şi indisciplină, multitudinea clipurilor, a filmelor, reclamelor care promovează violenţa pot influenţa comportamentul elevului, acesta putând fi tentat să imite acţiunile văzute la televizor, dorind să se evidenţieze prin impulsivitate. Elevii lipsiţi de o socializare adecvată, incapabili de a-şi potoli pornirea de a provoca pot constitui o problemă dificilă atât pentru profesori şi elevi, cât şi pentru întreaga societate.

            Lipsa activităţilor de prevenire a violenţei tratate cu seriozitate precum şi aplicarea de către şcoală a unor sancţiuni nepotrivite, care nu sunt pe măsura faptelor comise, de multe ori chiar inexistenţa unor măsuri corective, favorizează devianţa în şcoală şi contribuie la naşterea unor conflicte care degenerează, deseori, în acţiuni agresive. Din aceaste motive şcoala ca instituţie educaţională devine un mediu în care nici elevii şi nici profesorii nu se mai află în siguranţă, de aceea ea ar trebui să elaboreze o strategie de combatere şi prevenire a violenţei care să depăşească nivelul formal şi să ia măsuri de control şi îndrumare, pentru a reinstitui ordinea şi disciplina necesare funcţionării eficiente şi corecte a acestei instituţii.

            Soluţii pentru a combate violenţa din mediul şcolar

            Ca o soluţie concretă de rezolvare a problemei violenţei în cazul elevilor care sunt implicaţi în această situaţie este consilierea psihologică necesară pentru a-i îndruma pe aceştia pe un drum corect care se bazează pe responsabilitate, toleranţă şi respect reciproc. Introducerea părinţilor în programele de prevenţie şi intervenţie reprezintă o condiţie sine qua non. Agresivitatea este o problemă foarte serioasă care necesită solicitarea tuturor factorilor implicaţi în creşterea şi educarea copilului în vederea conştientizării efectelor pe termen lung şi planificării intervenţiilor de prevenire şi reducere a comportamentelor agresive. Părinţii au nevoie să fie implicaţi în acţiuni de susţinere a efortului de reducere şi prevenire a comportamentelor agresive desfăşurate de membrii personalului şcolar. Un exemplu de susţinere ar putea fi ”recompensarea acasă

a comportamentelor prosociale de la şcoală”.

În cazul în care o astfel de practică nu este posibilă din diferite motive, îndrumarea îi revine profesorului/dirigintelui responsabil de elevul respectiv, care trebuie să identifice, în primă instanţă, cauzele care au dus la o astfel de situaţie, utilizând informaţii obţinute de la surse sigure, şi abia după aceea să ia decizii în ceea ce priveşte folosirea metodei potrivite pentru rezolvarea situaţiei de criză educaţională.

O astfel de metodă este comunicarea cu elevul-problemă, o comunicare la care cadrul didactic să participe obiectiv, neîncercând să critice comportamentul elevului şi acordându-i acestuia timp să îşi expună părerea legată de ceea ce s-a întămplat. Această discuţie trebuie purtată în particular, nu în faţa clasei, deoarece prezenţa celorlalţi colegi constituie uneori un factor mai degrabă agravant, obligându-l pe cel în cauză să nu fie sincer şi să aibă reacţii exagerate doar pentru a-şi păstra prestigiul în ochii acestora.

Excursiile cu clasa, exerciţiile realizate în ora de dirigenţie şi nu numai, care au ca rol intercunoaşterea dintre elevi şi alte activităţi creative interactive care implică munca în echipă, colaborarea, responsabilitatea, acceptarea diversităţii, sunt alte câteva soluţii pentru crearea în clasă a unei atmosfere plăcute şi potrivite pentru realizarea unui proces instructiv-educativ eficient şi pentru prevenirea unor situaţii de conflict. Sportul are şi el un rol deosebit de mare în prevenirea violenţei şi a intoleranţei. El poate canaliza şi îndepărta agresivitatea din perspectivă fiziologică şi psihologică, poate promova integrarea socială, îndeosebi prin jocurile de echipă. Sportul promovează recunoaşterea regulilor, respectarea acestora şi respectarea adversarului, făcându-l pe jucător să colaboreze pentru a obţine ceea ce-şi doreşte.

            Un cadru didactic cu experienţă, care este şi un bun manager, va putea să exploateze întreaga desfăşurare a evenimentelor mai puţin plăcute în favoarea clasei, a dezvoltării ei ulterioare şi pentru sporirea productivităţii acesteia, criza educaţională putând fi, aşadar, una „formativă”[2], căpătând o dimensiune pozitivă.

Aşadar, şcoala poate juca un rol important în prevenirea violenţei şcolare. Pierre-Andre Doudin şi M. Erkohen-Markus (2000, pp. 11-12) vorbesc de trei tipuri de prevenţie pe care le poate asigura şcoala şi care se completează reciproc: o prevenţie primară, care se poate realiza foarte uşor de către fiecare profesor şi se referă la dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de fiecare elev, exprimarea încrederii în capacitatea lui de a reuşi; o prevenţie secundară, ce pleacă de la faptul că şcoala reprezintă un post de observaţie privilegiat al dezvoltării intelectuale şi afective a elevului, iar profesorul, printr-o observare atentă a acestuia, poate repera efectele unor violenţe la care elevul a fost supus în afara mediului şcolar şi o prevenţie terţiară, ce are în vedere sprijinul direct adus elevilor care manifestă comportamente violente; acesta urmăreşte prevenirea recidivei şi presupune adoptarea unor măsuri după producerea comporatmentului violent.

Clasa poate fi percepută din punct de vedere psihologic „un grup social unde, ca urmare a interrelaţiilor ce se stabilesc între membrii ei, apare şi se manifestă o realitate socială cu consecinţe multiple asupra desfăşurării procesului instructiv-educativ”[3], iar scopul disciplinei este „crearea autodisciplinei individului”[4], „un cod al comportamentului în sala de clasă, elaborat cu seriozitate şi grijă, poate aduce o contribuţie vitală în dezvoltarea unor standarde comportamentale dezirabile atât în interiorul şcolii, cât şi în afara acesteia. ”[5]

---

[1] Mark W. Fraser, Maeda J. Galinsky, James K. Nash, Kathleen M. Darwin, Reducerea violenței între copii. Programul„Putem alege”, Traducere realizată de Lázár Alpár și Corina Voicu, Ediție îngrijită, prefață și adaptare realizate de Corina Voicu, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2010, p. 7.

[2] Romiță B. Iucu, Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională, Ediția a IIa revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom, 2006, p. 198.

[3] Nicola Ioan apud Romiță B. Iucu op. cit., p. 51.

[4] Emil Stan, Managementul clasei, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Iași, Institutul European, 2009, p. 107.

[5] Idem, ibidem, p. 107.