vineri, 22 aprilie 2022

Plumb - George Bacovia (arta poetica simbolista) - Tema de vacanta

Poezia „Plumb”, scrisa de George Bacovia, cel mai mare simbolist roman, a fost publicată  în anul 1916 si este cu adevarat o arta poetica prin ceea ce transmite, dar si prin modul in care Bacovia alege sa creeze la nivelul formei o simetrie.  

„Plumb” este o artă poetică si trateaza conditia poetului care traieste intr-o lume sumbra, moarta pe dinauntru, fapt sugerat metaforic de imaginea cimitirului din prima strofa a poeziei. Poetul traieste intr-o lume in care nimic nu pare usor de suportat, din contra, pe umerii sai duce povara unei lumi la fel de sumbra si cenusie precum valentele plumbului. Imposibilitatea de a comunica cu cei din jur contureaza un peisaj al tacerii si al frustrarii de a constientiza lumea in care se afla, fara a putea schimba, insa, ceva:  „Dormeau adânc sicriele de plumb”. Asocierile cu un univers morbid sunt redate cu ajutorul versurilor „Stam singur în cavou”, „Stam singur lângă mort” care accentueaza singuratatea, mediul degradant si alienarea pe care o simte poetul.

Imaginile vizuale („funerar vestmânt”, „flori de plumb”, „sicriele de plumb”) sunt impletite cu maiestrie de catre Bacovia cu imaginile auditive („scârțâiau coroanele de plumb”) dar și tactile („era frig”, „era vânt”) care sugereaza disconfortul pe care il simte poetul, starea de angoasa, dar si existenta sa nefericita prin faptul ca nu poate comunica si nu poate fi inteles de cei din jur. In fond, poezia se refera la conditia geniului care nu poate fi inteles de cei din jur si prezinta o realitate dura, sumbra, fiind o arta poetica simbolista.


Programa la limba și literatura română Bac 2022

Programa de Bac 2022 la limba și literatura romana este publicata pe site-ul Ministerului Educației. Ce reprezinta de fapt programa? Ea cuprinde temele și subtemele care trebuiesc învățate, întrucât subiectele de Bac pot cuprinde enunțuri inspirate din aceste teme. Cu alte cuvinte, la clasă, la ora de limba și literatura română se predau diferite lecții, însă nu toată materia intra pentru examenul de bacalaureat.

Programa cuprinde aproximativ 10 pagini, este detaliata și poate fi descărcată și consultata de oricare utilizator online.

La fel ca anul trecut, la o rapida citire a programei se remarca faptul ca nu apar următorii autori care înainte de pandemie erau incluși: Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu, Marin Preda, Nichita Stănescu și Marin Sorescu. 

Rămân, însă, atât pentru profilul uman cât și cel real incluși următorii autori din următoarea listă : 

  • Mihai Eminescu
  • Ion Creangă
  • I. L. Caragiale
  • Ioan Slavici
  • G. Bacovia
  • Lucian Blaga
  • Tudor Arghezi
  • Ion Barbu
  • Mihail Sadoveanu
  • Liviu Rebreanu
  • Camil Petrescu
  • G. Călinescu