Poezia „Plumb”, scrisa de George Bacovia, cel mai mare simbolist roman, a fost publicată în anul 1916 si este cu adevarat o arta poetica prin ceea ce transmite, dar si prin modul in care Bacovia alege sa creeze la nivelul formei o simetrie.
„Plumb”
este o artă poetică si trateaza conditia poetului care traieste intr-o lume
sumbra, moarta pe dinauntru, fapt sugerat metaforic de imaginea cimitirului din
prima strofa a poeziei. Poetul traieste intr-o lume in care nimic nu pare usor
de suportat, din contra, pe umerii sai duce povara unei lumi la fel de sumbra
si cenusie precum valentele plumbului. Imposibilitatea de a comunica cu cei din
jur contureaza un peisaj al tacerii si al frustrarii de a constientiza lumea in
care se afla, fara a putea schimba, insa, ceva: „Dormeau adânc sicriele de plumb”. Asocierile
cu un univers morbid sunt redate cu ajutorul versurilor „Stam singur în cavou”,
„Stam singur lângă mort” care accentueaza singuratatea, mediul degradant si
alienarea pe care o simte poetul.
Imaginile
vizuale („funerar vestmânt”, „flori de plumb”, „sicriele de plumb”) sunt
impletite cu maiestrie de catre Bacovia cu imaginile auditive („scârțâiau
coroanele de plumb”) dar și tactile („era frig”, „era vânt”) care sugereaza
disconfortul pe care il simte poetul, starea de angoasa, dar si existenta sa
nefericita prin faptul ca nu poate comunica si nu poate fi inteles de cei din
jur. In fond, poezia se refera la conditia geniului care nu poate fi inteles de
cei din jur si prezinta o realitate dura, sumbra, fiind o arta poetica simbolista.
