„Experienţa totalitară – cu
paroxismul ei, lagărele – este un traumatism colectiv ce nu poate fi vindecat
de pe o zi pe alta. Lumea lagărelor nu e gravă pentru că se suferă şi se moare
în ea; lumea lagărelor e gravă pentru că în ea se trăieşte. Pentru că omul a
ajuns acolo la o decădere completă faţă de sine. Lumea concentraţionară este o
molipsire inevitabilă şi tocmai prin aceasta ea constituie nenorocirea cea mai
mare ce poate fi cunoscută. Tumoarea este astăzi extirpată, dar corpul poartă
încă stigmatele prezenţei sale.”[1] „Holocaustul a bântuit şi a
generat crime incredibile în mai toate ţările Europei, unde, sub puternica
influenţă a nazismului, s-a dat frâu liber rasismului şi antisemitismului,
xenofobiei şi discriminărilor.”[2]
„Fenomenul totalitar poate fi definit ca o
formă nouă, inedită de experienţă a dominării politice, pusă în aplicare de
către o mişcare revoluţionară, care practică o concepţie integristă a
politicii, care luptă pentru cucerirea monopolului puterii. Obiectivul
principal al mişcării totalitare este cucerirea şi transformarea societăţii,
subordonarea ei.”[3]
În ceea ce priveşte scopul
lagărelor, acesta „nu este de a-i pedepsi pe cei vinovaţi (aceştia sînt
judecaţi şi întemniţaţi), ci de a teroriza
populaţia lovindu-i pe nevinovaţi.”[4]
Chaim Hermann îşi descrie viaţa de la Auschwitz ca pe o „lume cu totul
diferită, aceasta de aici, dacă vrei, este pur şi simplu, infernul, dar
infernul lui Dante este de-a dreptul ridicol în comparaţie cu cel de aici, iar
noi suntem martorii lui şi nu vom scăpa vii…”[5] „Lagărele impun mai
întâi deţinutului un regim mult mai dur, deoarece este vorba despre muncă
silnică. Totuşi, răul cel mai mare nu e aici; dacă deţinuţii aceştia ar fi fost
măcar condamnaţi la muncă silnică! N-au fost condamnaţi la nimic, iar cheia
situaţiei lor se află tocmai în arbitrarul a cărui victimă sînt. Fiindcă n-a
existat judecată, ei nu ştiu pentru cît timp se află în lagăr: Şase luni? Zece
ani? Pînă la moarte? Pentru că nu li s-a dat nici o pedeapsă legală, ei nu pot
şti în ce va consta regimul lor, sînt daţi doar pe mîna unor torţionari ale
căror intenţii sînt de nepătruns, însă cu siguranţă nu binevoitoare.[6]
[1] Tzvetan Todorov, Omul dezrădăcinat, Eseuri se ieri şi de azi, Traducere şi prefaţă de Ion Pop,
Institutul European, Iaşi, 1999,
p. 52.
[2] ***,
Ecouri din Holocaust în literatura universală, Antologie alcătuită de
Oliver Lustig, Editura Hasefer, Bucureşti, 2003, p. 5.
[3] Emilio Gentile, apud
Stephane Courtois, Comunism şi
totalitarism, traducere de Ana Ciucan Ţuţuianu , Polirom, Bucureşti, 2011,
p. 31.
[4] Tzvetan Todorov, op. cit., p. 52.
[5] Chaim Hermann, apud
Laurence Rees, Auschwitz, Naziştii şi
„Soluţia Finală”, Traducere din limba engleză de Gabriela Tănase, RAO International,
Bucureşti, 2007, p. 288.
[6] Idem, ibidem, p.11.