Proiect de lectie (propozitia subordonata atributiva)

UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: 

PROPUNĂTOR:

DATA:  

CLASA:  

ARIA CURRICULARĂ: Limbă și comunicare

OBIECTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT: Limba și literatura română

TEMA LECŢIEI:  Propozitia subordonata atributiva

TIPUL LECŢIEI: Predare de noi cunoștinţe

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:

2.3. Să utilizeze cate­go­riile gra­maticale învă­ţa­te, în diverse tipuri de pro­poziţii.      

3.4.Să sesizeze organizarea morfologică și sintactică a textelor citite.

4.2. Să utilizeze în redactarea unui text propriu cunoștinţele de morfo-sintaxă, folosind adecvat semnele ortografice și de punctuaţie.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

1.să recunoască propoziţia subordonată atributivă;

2.să identifice termenul determinat al fiecărei atributive date;

3. să recunoască elementele introductive ale atributivelor date;

4.să construiască fraze cu atribuitve.

STRATEGIA DIDACTICĂ:

Metode: Conversaţia, explicaţia, exerciţiul, învăţarea prin descoperire.

Mijloace: tabla, fișa de lucru, caiete.

Forme de organizare: frontal, individual.

EVALUARE: aprecieri verbale.

Fișă de lucru

Descrieţi în 10 rânduri portretul femeii de mai jos. Observaţi trăsăturile feţei și îmbrăcămintea. Folosiţi cel puţin 5 subordonate atributive și subliniaţi cu o linie elementele introductive , iar cu două linii termenul determinat.

Momentele lecţiei	Dozare	Obiective op.	Conţinutul ştiinţific al lecţiei	Strategia didactică			Evaluare	Obs.
				Metode	Materiale	Forma de organizare
Momentul introductiv	1 min.		Pregătirea materialelor de lucru și asigurarea climatului afectiv necesar desfașurării orei. Se face prezenţa.
Captarea atenţiei și reactualizarea noţiunilor ancoră	10 min.		Se verifică tema pe care elevii au avut-o de pregătit acasă. Se corectează eventualele greșeli, se oferă explicaţii suplimentare.   Se adresează întrebări elevilor: “Ce este atributul?” “Câte feluri de atribut cunoașeţi?” “Construiţi o propoziţie care să conţină un atribut adjectival exprimat printr-o locuţiune adjectivală.” “Identificaţi atributul și funcţia lui sintactică din propoziţia: Prietenii mei, cei de acolo, citesc mult.”	Conversaţia   caiete        frontal Explicaţia Conversaţia                       frontal Exerciţiul                            frontal			Aprecieri verbale
Anunţarea subiectului lecţiei și a obiectivelor	2 min.		Astăzi vom vorbi despre realizarea propoziţională a atributului în frază și vom recunoaște propoziţia atributivă în diverse construcţii. Se trece titlul lecţiei pe tablă: Propoziţia atributivă . Elevii notează titlul în caiete.	Conversaţia     tablă       frontal Explicaţia       caiete
Dirijarea învăţării	27 min.	O1 O1 O4 O3 O3 O4 O2 O3	Li se propune elevilor să rezolve următoarea cerinţă: Subliniaţi predicatele și delimitaţi frazele în propoziţii: Convingerea că o să petrecem bine o are întreaga familie. Ziua când o să plecăm n-am stabilit-o. Colindatul este un obicei pe care îl cunosc. Contrageţi propoziţiile nr.2 din textul dat în partea de propoziţie corespunzătoare. Elevii vor observa faptul că propoziţiile nr.2 pot fi înlocuite cu câte un atribut. Li se spune elevilor că acste propoziţii se numesc propoziţii atributive. Se notează pe tablă și în caiete definiţia atributivei: Propoziţia subordonată atributivă constituie în frază o realizare propoziţională a atributului. Li se cere elevilor sa rezolve următoarele exerciţii: Faceţi expansiunea atributelor subliniate: O vitrină strălucitoare ii atrăgea privirile. Colega mea are un cătel de rasă. Data plecării am hotarât-o. Subliniaţi partile de vorbire prin care aţi introdus subordonatele atributive și precizaţi felul acestora. Se notează pe tablă și în caiete: Elementele introductive ale propoziţiei subordonate attributive pot fi adjective pronominale relative și adverbele relative(unde, când, cum, cât), conjuncţiile subordonatoare( că; să; ca…să; dacă; de), pronumele nehotărâte, pronumele relative. Li se cere elevilor să construiască fraze în care subordonata atributivă să fie introdusă pe rând de un adverb relativ, un pronume nehotărât și o conjuncţie subordonatoare. Subliniaţi în fiecare frază construită termenul determinant al atributivei. Apoi faceţi același lucru și cu următoarele propoziţii: Bradul e semnul care confirm participarea la sărbătoare. Toţi câţi intră cu sufletul curat în sărbătoare, ies cu el întărit. Al doilea care cântă e vărul meu. Se notează pe tablă și în caiete: Atributiva determină un substantiv, un pronume și un numeral cu valoare substantivală. Ea stă totdeauna după termenul determinat, de obicei, imediat după acesta și este adesea intercalată în regentă. Li se cere elevilor să rezolve următorul exerciţiu: Identificaţi elementele introductive din fiecare enunţ. Omul de-l vezi e tatăl meu. Zgomotul de-l auzi vine de afară. Se notează pe tablă și în caiete: În limba vorbită, atributiva se introduce și prin pronumele relative invariabil  de, neliterar și nerecomandabil.	Exerciţiul         caiete           individual                                                      Conversaţia                       frontal Învăţarea prin descoperire                     Explicaţia     tabla          frontal                       caiete        individual Exerciţiul      caiete         individual Exerciţiul      caiete           individual   Explicaţia      tabla          frontal                         caiete        individual Exerciţiul        caiete      individual Exerciţiul        caiete        individual Explicaţia   tabla          frontal                     caiete        individual Exerciţiul     tabla       individual                       caiete        Explicaţia    tabla          frontal                     caiete        individual			Aprecieri verbale Aprecieri verbale Aprecieri verbale Aprecieri verbale Aprecieri verbale
Feed-back/Evaluare	7 min.		Li se dă elevilor Fișa de lucru și li se cere să rezolve cerinţa: Descrieţi în 10 rânduri portretul femeii de mai jos. Observaţi trăsăturile feţei și îmbrăcămintea. Folosiţi cel puţin 5 subordonate atributive și subliniaţi cu o linie elementele introductive , iar cu două linii termenul determinat.	Exerciţiul      Fișa de lucru   individual			Aprecieri verbale
Asigurarea retenţiei și a transferului	2 min.		Se va transmite tema de casă: Exerciţiul 1 pagina 126.	Explicaţia   caiete         individual
Aprecieri	1 min.		Se formulează aprecieri privind modul în care elevii au îndeplinit sarcinile propuse.	Explicaţia                       frontal

schema - ATRIBUTUL

 

               1.adjectival  - adj: elev silitor

                                    - numeral: trei băieţi

                                    - adj.dem.:acest elev

                                    - participiu:creionul pierdut

               2.substantival - genit.:cartea elevului

                                       - în Ac.:rochia de seară

                         -apoziţional:El,elevul,a venit.

               3.pronominal - genit.:tatăl lui

                                       - în Ac.:prietenia dintre ei

                                        - în D:părerile-ţi bune

              4. verbal - infinitiv: deprinderea de a scrie

                               - supin: maşina de cusut

                               - gerunziu: stele tremurând

              5. adverbial - adv: ziua de azi

                                    - loc. adv.: plecarea rând pe rând

                                              

                6. interjecţional : interjecţie: Strigătul bravo! se auzea pe tot stadionul.

Def: Atributul este  partea secundară de propoziţie care determină un substantiv sau un înlocuitor al lui.

Jurnal cu dubla intrare („Ion”)

	Titlul capitolului	Semnificaţia titlului
	Începutul
	Zvârcolirea
GLASUL PĂMÂNTULUI	Iubirea
	Noaptea	Moment nefast pentru destinul Anei: ea se daruieste lui Ion.
	Rușinea
	Nunta
	Vasile	Vasile Baciu refuză să-i dea lui Ion pământurile după nunta cu Ana.
	Copilul
GLASUL IUBIRII	Sărutarea
	Ștreangul
	Blestemul	Ion crede că moartea copilului(garanţia pământului) este rezultatul unui blestem conform căruia toate pământurile se întorc înapoi de unde au venit.
	George
	Sfarșitul

    Notaţi semnificaţia titlului fiecărui capitol în cea de-a doua coloană.

Modul de grupare a versurilor în strofe

              1. monostihul sau monoversul – un vers

Ex. – „Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.”

                                    (Ion Pillat, Artă poetică)

               2. disthul – două versuri

Ex. – ,, Mi-a venit de la părinţi                   (E)

          Un pieptene cu trei dinţi.

          Are la buză un glonţ                          (G)

          Sau un păr cu cârlionţ.’’        

                                         (Tudor Arghezi, Alfabetul)

                 3. terţul sau terţina – trei versuri

Ex. – „De o gânganie mică,

            Păru-n cap i se ridică

           Şi pielea i se furnică.”

                (Anton Pann, Povestea vorbii)

4. catrenul- patru versuri

      Ex. – „A trecut întâi o boare

                Pe deasupra viilor

                 Şi-a furat de prin ponoare

                 Puful păpădiilor.”

                                          (George Topârceanu, Rapsodii de toamnă)

                    5. cvinarie- cinci versuri

     Ex. – ,,Te plînge Bucovina, te plînge-n voce tare,
                    Te plînge-n tînguire și locul tău natal;
                    Căci umbra ta măreață în falnica-i zburare
                    O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare
                    Ce-i simț national!’’

                                       (Mihai Eminescu, La mormântul lui Aron Pumnul)

Observaţie: Strofele pot conţine și un număr mai mare de versuri, în funcţie de modul de organizare și de scopul fiecărui poet.

Tipuri de rima (exercitiu)

Strofe	Tipuri de rima
,,Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă; Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.”                             (Vasile Alecsandri, Iarna)
,,Câmpul alb, ca un cearșaf, Până-n zări se desfășoară… Sus, pe-un stâlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară.” (George Topârceanu, Cioara)
,,Stele-n cer Deasupra mărilor Ard depărtărilor Până ce pier.’’ (Mihai Eminescu, Stele-n cer)
,,Peste vîrf de rămurele            Trec în stoluri rîndunele           Ducînd gîndurile mele              Şi norocul meu cu ele.’’ (Mihai Eminescu, Ce te legeni..”)

Aşteptându-l pe Godot la limita dintre absurd şi utopie

Lucrarea de faţă nu are pretenţii de exhaustivitate, ci prezintă sinteza unor investigaţii pe tema subliniată în titlul lucrării, care presupune evidenţierea faptului că Aşteptându-l pe Godot, de Samuel Beckett se încadrează în literatura absurdului, însă un absurd raţional.

Aşa cum nu era de aşteptat pentru perioada în care a fost scrisă, o perioadă de criză, în care noul era renegat, iar tradiţia domina, Aşteptându-l pe Godot, deşi aduce în faţă omul nou, se bucură imediat de un succes şi de o răspândire rapidă, piesa fiind imediat tradusă pe cât mai multe teritorii.

Ceea ce face ca publicul să fie receptiv la o asemenea piesă este empatizarea cu scriitorul, care doreşte o certitudine a existenţei. De fapt, întreaga lume a lui Beckett se bazează pe această miză, iar cu ajutorul metaforei ajunge la limita degradării, fiinţele-personaje fiind „difuze, mutilate, paralizate, închise într-o cameră ori într-un vas de lut, îngropate în nisip, târându-se prin noroi, dezmembraţi, orbi, muţi, reduşi la  «forma oului şi consistenţa mucilaginei», aceste personaje constituind fauna unei umanităţi descompuse, trecute printr-o stranie catastrofă, ori, mai exact, aşteptând o catastrofă finală care nu se mai petrece dar care-şi aruncă umbrele rău-prevestitoare, ca un nor ce întunecă faţa pământului înainte de izbucnirea furtunii.”[1]

Aşteptându-l pe Godot prezintă cu ajutorul metaforei o dramă, o dramă în care cine aşteaptă nu îndeplineşte funcţiile unei persoane, ci mai degrabă ale unui personaj- marionetă care este modelat după bunul plac al dresorului de circ, întrucât asemănarea cu un clovn a personajelor este evidentă. Avem de-a face cu personaje care nu au o individualitate proprie, ci sunt mereu în aşteptarea indicaţiilor pentru următorul pas, într-o lume în care totul e vag.

Faptul că personajele îşi desfăşoară existenţa într-un timp incert este dovedit de nedeterminarea temporală. Observăm că timpul este relativ, nu ştim ora, ziua, perioada în care cele două acte au loc, iar într-un astfel de timp, bizarul, nebuloasa par şi mai evidente.

Cele două cupluri, Vladimir-Estragon, respectiv Pozzo-Lucky înfăţişează personajele călătoare prin viaţă, asemenea omului care ştie că lumea e efemeră, iar existenţa sa e trecătoare. Prin urmare, drumul pe care îl urmează personajele vine dintr-o destinaţie necunoscută şi duce într-un univers vag.

Într-o asemenea lume, cuplul Vladimir-Estragon depune eforturi pentru a fi oameni. Soluţiile vin tot de la aceştia, Vladimir precizează că „să gândeşti nu e cel mai rău lucru”, existând dorinţa de „a face ceva cât există ocazia”, însă de fiecare dată efortul e zadarnic.

Deşi dau impresia că sunt capabile de o viaţă proprie, că pot ieşi de sub tutela creatorului, concluzia este că „orice efort e zădărnicit, orice gest eşuează. Râsul însuşi se curmă brusc: mizeria trupului nu-i îngăduie. Toate actele lui Vladimir şi Estragon par încercări de a umple un gol. Gol al timpului, gol al unei nesatisfacţii permanente.”[2] Evenimentele sunt relatate din punctul de vedere al unei camere care înregistrează totul şi evidenţiază cât de diferite sunt personajele, ambiguitatea fiind un artificiu al creaţiei, în care mai mult adevăr înseamnă artă. Prin urmare, tocmai această aşteptare absurdă devine principalul motiv de a supravieţui, de a nu renunţa la aşteptare. De aici putem deduce că şi mesajul piesei devine semnificativ pe măsură ce personajele sunt mai nesemnificative. Avem de-a face cu o dezordine ordonată în care dizarmonicul este cel care clarifică lucrurile.

Reflecţiile şi interpretările religioase sunt şi ele luate în calcul, în primul rând pornind de la numele lui Godot, care poate fi descompus în God-Dumnezeu şi sufixul –ot). De asemenea, Vladimir se întreabă ce ar fi „dacă s-ar căi”, valorificând o perspectivă biblică, aşa cum şi gândul la unul dintre tâlharii de pe Golgota se încadrează în această sferă religioasă. Mai mult decât atât, înainte de orice decizie, personajele au nevoie de călăuzire, de aceea foarte frecventă este şi fraza: „Să aşteptăm întâi ce-o să ne spună el”. Am putea spune că până şi încercările sinuciderii provin din dorinţa de mântuire a sufletului, pocăinţă, prin încercarea tuturor mijloacelor, sau reprezintă un protest impotriva insuficienţei vieţii, însă chiar şi această încercare îi ridicolizează şi îi aduce înapoi în atmosfera de circ prin faptul că funia se rupe, iar rostogolirile care urmează îi fac să pară şi mai caraghioşi.

Ceea ce nu eşuează în această piesă este aşteptarea. În conversaţia personajelor observăm că se repetă mereu fraza: „Aşteptăm să vină Godot!”, un paradox, dacă luăm în calcul faptul că Godot este cel care îşi tot amână apariţia, însă nu apare niciodată.

Aflat în contrast, de cealaltă parte, se află cuplul dinamic Pozzo şi Lucky, cuplu care înfăţişează relaţia de putere, relaţia stăpân-sclav. Pozzo are controlul asupra lui Lucky, în actul întâi îl ţine legat cu o funie, urmând ca în actul al doilea să îl târască după el. Putem interpreta acest lucru ca fiind legătura care se stabileşte între oameni, afectivitatea şi puterea, care au efect asupra umanităţii. Lucky are nevoie să se ataşeze de o asemenea fiinţă care să controleze, să aibă puterea, de un Godot al său şi se simte norocos (lucky) că l-a găsit.

Interesant este modul în care Beckett îşi gândeşte piesa. Aceasta e construită pe ceva ce se descompune în secunda următoare. Ceea ce capătă sens pe moment devine un non-sens în viitorul apropriat, personajele trăiesc într-un mâine care se tot amână, întrebările nu capătă răspuns, iar absurditatea dialogurilor personajelor e însoţită uneori de valenţe logice care au sens până la exces.

Cu adevărat textul este o provocare pentru cititori. Dincolo de sensul pe care l-am putea înţelege, fascinantă este senzaţia pe care o oferă un astfel de text, aplicabil pentru neliniştea, marile întrebări sau aşteptările din viaţa noastră, care stă sub semnul nevoii de certitudine. Din moment ce identitatea lui Godot rămâne necunoscută, fiecare cititor e liber să interpreteze în manieră diferită textul. Ideea că lumea e o scenă nu pare absurdă în aceste condiţii în care viaţa se confundă cu o scenă. Pe această scenă absurdul este instrumentul de măsurare a raportului dintre real şi imaginar.

Întrucât pretutindeni e o negare, e un sfârşit, un sfârşit are şi această lucrare, în care am demonstrat că Aşteptându-l pe Godot este o piesă de teatru ce înglobează diverse interpretări, dar se încadrează la literatura absurdului. Nu acelaşi lucru îl putem spune despre Samuel Beckett, care de frica morţii s-a ascuns între cărţi, şi a reuşit, asemenea tuturor scriitorilor adevăraţi, să nu moară. În fond, aşa cu spunea Octavian Paler: „Orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa”.

„Estragon: Sunt obosit. Să plecăm.

Vladimir: Nu se poate.

Estragon: De ce?                                                                                                                     Vladimir: Îl aşteptăm pe Godot.                                                                             Estragon: Adevărat. Atunci ce facem?                                                                       Vladimir: Nu e nimic de făcut.”

BIBLIOGRAFIE:

Balotă, Nicolae, Literatura absurdului, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Teora, 2000.

Beckett, Samuel, Aşteptându-l pe Godot, Bucureşti, Editura Univers, 1970.

Cristea, Mircea, Condiţia umană în teatrul absurdului, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997.

Ionescu, Eugen, Teatru, vol. I; Bucureşti, Editura Pentru Literatură Universală, 1968.

---

[1] Nicolae Balotă, Literatura absurdului, Ediţia a II-a, Editura Teora, Bucureşti, 2000, p. 394.

[2] Idem, ibidem.