Calitățile stilului (Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche)

„Ca eraldist nu eram mulţumit; mă aşteptam să aflu arme adevărat, nu o simplă emblemă. De la acea scrisoare, sir Aubrey n-a mai dat semn de viaţă. Nu era de mirare; o zăpuşeală umedă cumplită clocea oraşul, cuibar uriaş de ticăloşii şi de rele. Nu mai era de ieşit decât seara, când sir Aubrey nu se arăta. Nopţile erau însă atât de frumoase, încât greu mă înduram să mă mai întorc acasă. Tot umblând astfel până târziu, am avut odată, spre miezul nopţii, într-o alee pustie din Tiergarten, o stranie întâlnire.                                                                 

Trecea o femeie înaltă, cu un bogat păr roşu sub o pălărie mare cu pene, o femeie slabă şi osoasă, fără şolduri şi fără sâni, într-o rochie strâmtă de fluturi negri. Ea păşea ţeapănă ca o moartă, care ar fi împinsă sau atrasă de o putere din afară, străină de voinţa ei, spre un ţel tainic în noapte. Nu ştiu de ce nu mi-a venit să cred că e o femeie ca toate femeile, din capul locului, chiar înainte ca în ochii ei ţintiţi mari, ce arătau a privi înăuntru, şi în trăsăturile feţii sale prea sulimenite să-mi pară a recunoaşte... Dar, mai trebuia să mă îndoiesc, mai putea fi numai o bănuială când în mâna cu degetele lungi rânjeau şapte safire de Ceylan? Am rămas uluit, în prada unui simţimânt tulbure, în care şi nedormirea şi urâtul şi teama îşi aveau partea lor, apoi, cu nările pline de cunoscuta mireasmă- mireasma de garoafă roşie- am dat să o urmăresc. Era însă târziu; o pierdusem. La capătul aleei aşteptau câteva droşti de piaţă; se suise pesemne într-una şi pierise.”

                                    (Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche)

Una dintre calităţile stilului este precizia. În cazul stilului folosit de Mateiu Caragiale putem observa abaterea de la exprimarea clară, logică şi concisă a conţinuturilor de idei şi sentimente şi anume preţiozitatea. Această abatere înseamnă un stil pretenţios, de o distincţie căutată, plin de afectare. În fragmentul extras, putem observa cele spuse mai sus. La o primă analiză, observăm abundenţa descrierilor şi ornamentaţia continuă: fguri de stil (inversiunea, repetiţia), epitete (zăpuşeală umedă), comparaţie şi epitet: mireasma de garoafă roşie. Textul întreg este presărat cu teatralitate, înclinaţia spre ostentaţia uşor parodică poate fi considerată, pe de o parte element constitutiv al personalităţii lui Mateiu Caragiale (prin jocul eredităţii care face ca majoritatea membrilor familiei Caragiale să aibă înzestrări teatrale). De asemenea, putem observa atragerea înspre numele de alte origine, Tiergarten (cartier amplasat în sectorul Berlin Centru), Aubrey (de origine franceză), safire Ceylan (producția de safire în Sri Lanka-denumirea veche Ceylon), sulimenite (sulimen- a farda). Întreg textul scris de Mateiu Caragiale se remarcă prin folosirea de cuvinte sofisticate pentru vremea în care a fost scris, cuvinte elevate, savante, împrumutate din franceză împletindu-se cu stilul sobru, impersonal, dând naştere personajelor realiste complexe.