,,[…]
Alecsandri este un clasic, şi la această sursă de clasicism ne putem totdeauna
întoarce cu o sete pe care nici astăzi, nici în trecutul literaturii româneşti
nimic nu o poate îndestula mai bine.”.
Acest articol își propune identificarea aspectelor comune între Vasile Alecsandri, poet al
secolului XIX, şi scriitorul latin Horaţiu care aparţine aşa numitului ,,Secol
al lui Augustus” (43 î.Hr.-14 d.Hr.), în ciuda faptului că între cei doi există
o distanţă de timp considerabilă.
Faptul că Horaţiu a reprezentat un izvor
de inspiraţie pentru Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu,
nu este un mister. Opera lui Horaţiu, având la bază principiile clasicismului
latin a fost un punct de plecare, iar numele menţionate anterior sunt exemple
relevante de autori români pentru care clasicismul horaţian a reprezentat un
model, o veritabilă sursă de inspiraţie, chiar dacă romantismul este cel care
îşi impune amprenta dominantă asupra operelor acestora. Romantismul şi
clasicismul, aşadar, se întrepătrund, neexistând ,,în realitate un fenomen artistic pur, clasic ori romantic”,
aşa cum spunea George Călinescu, Alexandru Philippide fiind de părere că ,,Te
naşti romantic, poţi deveni clasic”.
Şi Tudor Arghezi trebuie menţionat la poetica clasică. Lui i se datorează
„slova de foc şi slova făuriă” care „împărechiate-n carte se mărită.” Horaţiu
preciza, în acest sens, că pentru a scrie poezie bună, cele două slove, ingenium şi talentum trebuie să fie egale.
Includerea lui Alecsandri şi menţionarea
lui în favoarea spiritului clasic horaţian se evidenţiază într-un timp
favorabil orientării înspre literatura antică - perioada paşoptistă (1830-1860),
perioadă în care dorinţa de afirmare a literaturii naţionale era extrem de
importantă.
Mai mult decât atât, prin apariţia
revistei – Dacia literară-, primul
număr fiind publicat în 1840 de Mihail Kogălniceanu, mentorul generaţiei
paşoptiste, se încearcă reafirmarea originii latine a românilor prin
consolidarea idealului latin şi crearea unei conştiinţe comune, Dacia literară fiind, de fapt, urmaşa Daciei
Felix, consolidată de strămoşii romani. Printre cei care publică în paginile
revistei Dacia literară, Alecsandri
ocupă un loc important, sprijinind ideea de formare a unei literaturi române
originale care să reînvie unitatea Daciei Felix, pe baza limbii comune a
românilor, urmaşă a limbii latine. Chiar primul număr al revistei Dacia literară subliniază ideea de
unitate şi realizarea Unirii Principatelor, prin adresarea acestuia tuturor
românilor din toate provinciile. Prin urmare, observăm intenţia generală a
scriitorilor acestei epoci înspre Antichitatea latină, militând pentru un scop
comun: unirea celor de acelaşi neam într-un singur stat.
Trecând la o analiză mai concretă şi
abordând subiectul apartenenţei poetului român la spiritul latin de tip
horaţian, o primă observaţie se remarcă din modul în care este abordată natura
ca temă poetică. Fiind un poet profund clasicist, (iar clasicismul ţine de
armonie, ordine, concizie, echilibru), Alecsandri nu se aseamănă cu Eminescu,
nu se află în mijlocul naturii, ci se detaşează, o priveşte de la distanţă
atunci când o descrie. Acesta nu
dezvoltă o relaţie de comuniune cu natura în sens romantic. În acest sens,
simptomatică este şi observaţia că vorbind despre literatura latină şi cea
clasică, în general, literatura peisajului nu este foarte des întâlnită. Cu
toate acestea, de menţionat ar fi existenţa unor texte literare care se
încadrează, totuşi, în această categorie. Oda horaţiană închinată lui Taliarh
este un exemplu de acest gen, prin urmare, atât Alecsandri, cât şi Horaţiu au
fost două prezenţe care au admirat frumuseţile naturii nu din interiorul lor,
ci din interiorul cald, de adăpost.
În Pastelurile
sale, Alecsandri conturează adevărate peisaje de iarnă care sunt văzute din
interior, de pe fereastra moşiei din Mirceşti. Mezul iernii, Viscolul, Gerul, Iarna sunt exemple elocvente de
pasteluri în care exteriorul este înfăţişat din interior. Această tehnică de a
da naştere peisajului în versuri aminteşte de odele anticilor latini: „lectura
lui Vergiliu şi Horaţiu pregătiră lira lui Alecsandri pentru ceea ce el însuşi
va denumi pasteluri […]”.
Descrierea elementelor şi a schimbărilor
care apar în natură odată cu venirea gerului, în poezia cu acelaşi nume, Gerul se face de la gura sobei.
,,Gerul vine de la munte, la
fereastră se opreşte,
Și
privind la focul vesel care-n sobe străluceşte,
El depune flori de iarnă pe cristalul
îngheţat,
Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a
sărutat.”.
În această sferă s-ar încadra şi opera lui
Horaţiu Lui Taliarh în care peisajul
de iarnă este văzut tot de la gura sobei:
„Topeşte frigu-n vatră punînd din nou
butuci belşug şi scoate din amfora
sabină vin de patru ierne,
o Taliarh, mai cu dărnicie.” (Lui Taliarh).
În cele două exemple menţionate, gura
sobei capătă puteri protectoare, binefăcătoare, întrucât atât în oda horaţiană
cât şi în poezia lui Alecsandri, bucuria provine nu din faptul că iarna îşi
face apariţia, ci căldura protectoare este cea care umple inima de bucurie,
adăpostirea în interiorul ocrotitor, cald, care invită la meditaţie. Nu de
puţine ori apare meditaţia omului la gura sobei când afară este ger năpraznic:
,,Boii rag, caii năchează, cînii latră la
un loc,
Omul, trist, cade pe gînduri şi s-apropie
de foc.” (Sfârşit de toamnă).
Şi la Horaţiu se întâmplă acest lucru. În
oda Lui Taliarh, acesta invită la
meditaţia cu privire la trecerea ireversibilă a timpului. Sfatul pe care ni-l
oferă este sinonim cu expresia carpe diem,
arătând faptul că omul trebuie să trăiască clipa, să se bucure de tinereţea sa:
,,Ce fi-va mîine – feri să întrebi: o zi,/ oricum, de-ţi mai dă Soarta,
cîştigului s-o treci”.
În ceea ce priveşte părerea criticilor
literari, George Călinescu observă un ,,Alecsandri, în care clocoteşte cine
ştie ce sânge insular, are oroare de frig, de sforţare fizică, de mizerie.”.
Spiritul mediteranean de care dă dovadă poate fi observat în versurile: ,,Întindere
albăstrie,/ Nemărginit safir,/ O! mare, scumpă mie./ Eu veşnic te admir!...” (Marea Mediterană).
Pentru Horaţiu natura reprezintă martorul
stărilor interioare ale eului, fiind într-o strânsă legătură cu trăirile
interioare ale acestuia. Nicolae Manolescu observa ,,predilecţia ambilor poeţi
pentru iarnă: friguroşi, sedentari, n-o iubesc în realitate, fugind de ea, dar
le place s-o recompună mintal aflaţi în afara bătălii ei.”.
Alecsandri se apropie de latinitatea
antică nu doar prin Pasteluri şi
viziunea asupra naturii. Aşa cum am menţionat, un aspect important reprezintă
şi ideea de reînviere a Daciei Felix şi unirea Principatelor. La Alecsandri
observăm că îşi exprimă admiraţia faţă de latinitate şi în următoarele versuri
din poemul Cânticul gintei latine :
,,Latina gintă e regină
Între-ale lumei ginte mari;
Ea poartă-n frunte-o stea divină
Lucind pe timpii seculari.”.
Nu trebuie uitate nici piesele de teatru
precum Ovidiu sau Fîntîna Blanduziei unde se poate observa
înclinaţia spre latinitatea clasică.
Vorbind despre Fîntîna Blanduziei, Alecsandri porneşte în crearea acesteia de la
oda horaţiană închinată Fîntînii Bandusia,
iar înclinaţia lui Alecsandri înspre opera clasică horaţiană se poate observa
până şi din destinul în stil clasicist pe care îl au personajele, Horaţiu fiind
personajul central, iar fântâna Bandusiei devenind fântâna Blanduziei. Dan
Negrescu spunea: „Dramaturgia lui Alecsandri, prin Fântâna Blanduziei şi Ovidiu
se înscrie în buna tradiţie a glorificării valorilor clasicismului latin,
refăcând destine şi personalităţi în stilul înaintaşilor romani”.
Piesa lui Alecsandri, ,,[…] clasică şi
<<mediocră>> în sens horaţian”
prezintă motivul fântânii care pare a avea ceva miraculos:
,,GETTA: Hai, scumpe sorioare, uitîndu-ne
sclavia,
Să ne-oglindim în apa fîntînei Blanduzia.
Pe faţa ei se zice că dup-al nostru dor
Apare-n faptul zilei un scump liberator. (Se pleacă pe fîntînă şi priveşte în fund)”.
Astfel, pentru că puterile fântânii sunt reale, Gallus apare în ipostaza de eliberator
şi se îndrăgosteşte de sclavă. Bineînţeles că această idee a fântânii
purtătoare de un har special, deosebit, apare şi în oda horaţiană Fîntînii Bandusia, unde avem o fântână
deosebită faţă de celelalte:
,,Pe tine-a Caniculei arşiţă cruntă
nu ştie-a te-atinge: răcoare plăcută
dai boilor celor trudiţi
şi turmei ce paşte răzleaţă.”.
Fîntîna
Blanduziei poate fi
privită şi ca un omagiu adus poetului latin. Horaţiu este descris încă din
primele pagini, prin discursul lui Gallus:
,,El vine cîteodată aici, lîngă fîntînă,
De muza-i drăgălaşă condus cu drag de
mînă,
Și pe
tăbliţi de ceară scriind c-un stileţel
A muzei blînde şoapte ce-aude numai el.”.
Alte concepţii tipice pentru Antichitatea
latină sunt observabile în opera lui Alecsandri şi explicate prin intermediul
notelor de subsol. Faptul că acestea sunt explicate demonstrează interesul pe
care Alecsandri l-a avut pentru a prezenta ideile, concepţiile şi faptele
tipice poporului roman în Antichitate. Bun cunoscător al vieţii poetului latin,
Alecsandri vorbeşte despre Lydia, una dintre iubitele lui Horaţiu, căreia îi
explică identitatea cu ajutorul notelor de subsol.
Admiraţia faţă de operele horaţiene reiese
din următoarele versuri:
,,Epistole
şi Ode – Epode – Satiri…Tot
A fost compus de dînsul?...A mă opri nu
pot
Să le sărut uimită. (Le sărută.) Toate-au fost scrise-n ceară
Cu-acest stilet, menite în veci ca să
peară? (Ridică stiletul de pe masă şi-l
priveşte cu admirare).”
Prin urmare, o vom crede pe Getta pe
cuvânt în exprimarea ideii de nemurire a creaţiei. Horaţiu însuşi îşi apreciază
opera: ,,O! carte,/ Mă redeştepţi din visuri tîrzie şi deşarte…/ Din bunurile
vieţii cu tine mă aleg./ O! glorie, Horaţiu nu va peri întreg!”
În concluzie, vesurile celor doi poeţi
reprezintă încălzirea pentru un mare spectacol. Pentru că uneori spectacolul
conţine aspecte asemănătoare între opera lui Horaţiu şi cea a lui Alecsandri,
cei doi poeţi se întâlnesc și reușesc să înfrângă moartea. Poetul latin spunea în oda
sa, intitulată Epilog:
,,Nu voi muri întreg: din mine o parte,
partea cea mai mare,
va-nfrînge Moartea şi, prin slava ce-mi
vor înălţa urmaşii, eu
în orice veac la fel de tînăr voi creşte
fără încetare”.
